Republica feudală Şpagaria

M-am născut în anul de graţie al tigrului de lemn, în actuala Republică feudală Şpăgaria (pe atunci Republica Comunistă a fericiţilor întru nenăscare).

De foarte tânăr am înţeles şi am fost învăţat că e bine să fiu cinstit şi cuminte şi în banca mea. Învăţăturile primite atunci nu au folosit decât propriei mele conştiinţe. De ce? Pentru că de cum am ieşit în lumea republicilor de pretutindeni în care, oficial, 10 cimilituri fac ordinea morală, tot ce ştiam s-au dovedit a fi excepţional, însă doar pentru legătura dintre mine şi alţi dezorientaţi asemenea mie.

Ulterior ca un cetăţean model al proaspetei republici privatizate cu ocazia unei adunări generale a oamenilor muncii care au subscris în totalitate (n.a. cei care nu au subscris au ajuns martiri şi terorişti) am început să învăţ câteva din regulile de bază:

* Niciodată nu foloseşti cuvântul şpagă atunci când intenţionezi să pui în practică actul în sine.
* Întotdeauna o faci cu zâmbetul pe buze şi transmiţând senzaţia că tot ceea ce se întâmplă este perfect normal şi doar anumiţi oameni (pesemne neiniţiaţi) nu înţeleg acest lucru şi pudibonderia peste măsură îi face să trateze şpaga ca şi prostituţia de lux.
* Niciodată să nu laşi urme care ar putea să se întoarcă împotriva ta (cum ar fi şpăguirea a doua centre de interese în conflict).

Aşa se face că în era globalizării în care am ajuns să trăim am mai aflat că cea mai mare industrie din lume şi mai profitabilă nu este aşa cum se spune nici cea a armamentului, nici cea a prostituţiei şi drogurilor şi nici chiar cea a medicamentelor ci aceea a şpăgii. Instituţionalizarea şpăgii şi chiar impozitarea ei ar putea crea premisele constituirii celei mai mari republici federale sau a celei mai mari transnaţionale Şpag Tip und Chilip ltd.

Felul în care adepţii acestei mişcări, sau cetăţenii acestei republici sau lucrătorii acestei transnaţionale se comportă are câteva particularităţi, dintre care, fără pretenţii de exhaustivitate, aş putea enumera:

- nu posedă card de credit ci doar cantităţi mari de cash
- ei nu fac plăţi şi nici nu au încasări ei fac doar donaţii
- instrumentele de plată cele mai utilizate sunt plicul, sacoşa (în anumite regiuni paporniţa) şi geamantanul (în cazuri vădite de reminescenţă burgheză şi/sau diplomatul)
- atitudinea este una nonşalant sâcâitoare (aparenta nepăsare manifestată se bazează pe exploatarea psihică la maxim a unicei resurse disponibile: şpăguitul- cel care primeşte şpaga)
- şi poate cel mai important aspect: nu există ceva ce să nu poată fi rezolvat scurt şi la obiect. Totul e doar o chestiune de zerouri.

Nu e minunat?

Treptat am desluşit după reguli, profile şi paternuri şi un trend. Acum e la modă sa faci lobby! Să fie lobby ul noua găselniţă unională sau e ceva mai mult decât atât? Acum, un grup de lobby are nevoie de experţi, are nevoie de o secretară şi de ce nu de un responsabil de PR. Totul pentru a explica aparenta legalitate a demersurilor legitime din partea grupurilor de interese mai mult sau mai puţin legitime. De vreme ce înainte actul de şpagă se petrecea între şpăgar şi şpăguit nu putem trage decât concluzia că acum că lobby-ul devine în ultimă instanţă un fel de şpagă dar cu valoare adăugată.

Perspectivele sunt atât de multe când priveşti fenomenul din exterior că nu se poate să nu te întrebi ce mai lipseşte? Păi, dacă nu ştiaţi acum la doctorate se studiază factorii care determină apariţia şpăgii, şi punctele unde se poate interveni pentru ca fenomenul să poată fi controlat sau instituţionalizat.

Colac peste pupăză, poate şi premiul Nobel ar urma să fie câştigat de cel care va descoperi valoarea actualizată a tuturor şpăgilor date de la facerea lumii la momentul în care Dvs. citiţi acest articol. O prejudecată din vremea tigrului de lemn mă face să cred că este egală cu echivalentul în monedă forte al fericirii totale şi necondiţionate a tuturor urmaşilor urmaşilor noştri. Pentru că nu-i aşa, banii nu aduc fericirea d(o)ar o întreţin!

23 iulie 2007